Detalii
Cursurile se desfăşoară în baza memorandumului de cooperare cu Colegiul NATO de Apărare de la Roma şi aprobării Ministrului Apărării Naţionale. Cursul “Introduction to NATO” este benefic pentru toţi viitorii candidaţi la ocuparea diferitelor posturi NATO, precum şi pentru cei care vor dori să devină cursanţi ai Colegiului NATO.
ATENȚIE! În perioada lucrărilor de mentenanță la platformă, solicitarea de înscriere la curs se va face prin email la adresa office@adlunap.ro sau telefonic la 1005/110.
Abordare tematică privind rolul Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) în cadrul geopolitic actual. Cursul începe cu o descriere generală a ceea ce reprezintă NATO, continuă cu un scurt istoric în ceea ce priveşte evoluţia alianţei de la creare până în prezent cu accent pe tratatul de la Bruxelles și Washington, evoluţia strategiei NATO, un loc aparte fiind rezervat conceptelor strategice din 1991 şi 1999. Structurile NATO şi luarea deciziei în cadrul alianţei sunt grupate alături de problematicile PfP, PARP, forței de reacție rapidă a NATO (NRF). În încheiere sunt expuse principalele probleme politice de interes curent pentru NATO, cursanţii având la sfârşitul cursului o percepţie clară asupra viziunii NATO referitoare la evoluţia situaţiei geopolitice la nivel mondial.
Cursul este creat dintr-o perspectivă educaţională unitară care permite cursanţilor să parcurgă lecţiile în ordinea pe care o doresc, să studieze materialul online şi să acceseze o lecţie ori de câte ori are nevoie. Materialele cursului sunt în limba engleză.
Cursanţii parcurg sesiuni de autotestare la sfârşitul fiecărui capitol, iar la finalul cursului vor susţine examenul final.
Curs destinat candidaților la ocuparea unor posturi NATO, precum și viitorilor cursanți ai NATO Defense College de la Roma.
Preturile cursurilor sunt actualizate conform Hotărarii senatului nr.13 din 30 Iunie 2025.
* În conformitate cu sistemul de taxe din Universitatea Naţională de Apărare "Carol I", taxa de şcolarizare pentru persoanele din afara Ministerului Apărării Naţionale care participă la acest curs este de 500,00 lei.